Don't trick a tricker!!!

Deunazi, cineva mi-a impuiat capul pentru a mia oara cu aceasta expresie. Ah!... Va jur ca as fi fost in stare sa fac orice sa nu mai aud aceste vorbe iesindu-i din gura. Apoi, am realizat ca , omul asta, are , in felul lui, dreptate.
Zi de zi, incercam sa ne perfectionam,sa corectam acele lucruri la noi pe care le consideram gresite,imperfecte, mai pe scurt sa (ne!) vindem castraveti gradinarului. De ce facem asta? Ce mama naibii vrem sa demonstram?!? Ca putem face fata schimbarilor, ca ne putem adapta la diferite situatii, ca ne maturizam si ca putem aprecia ,la un alt nivel, deciziile care ne-ar putea avantaja?
Jeez, pai chiar de asta ma feream eu , acum cativa ani. Acum maximum 3 ani, eram un soi de copil care facea  pe maturul, si eram funny, si impiedicat si , intr-un anume fel, dragut. Acum, m-am ''deteriorat'', am ajuns un tip matur care face pe copilul. Am ajuns in acest punct pentru ca, m-am maturizat, m-am perfectionat. Doamne, ce greseala fatala! Oare pot sa  ma mai intorc la copilul din mine, pe care l-am abandonat intr-un mod atat de jalnic?
Diseara ,voi fi copil? Voi fi acel copil care Tudor Arghezi a incercat sa il picteze in poeziile lui. DA, asta voi fi!!!
"Domnule, care citesti,
Multe altele povesti,
Mai frumoase si mai scrise,
N-o sa-ti placa, pare-mi-se.
Te-ai deprins cu stih bogat,
Cu care te-am învatat.
Nu ma osândi, vai mie!
C-am cazut în saracie
E nevoie sa-ti explic:
Esti prea mare. Fa-te mic.
Uita regula o data
Si, cu cartea dezvatata,
Mergi nitel de-a busile."
Funny, nu-i asha!!! Eu zic sa tacem naibii si sa trecem la treaba, nu?
Read More...