Baliverne in miez de noapte

     Absolut de fiecare data cand vreau sa scriu, ceva ma opinteste; fie ca e lenea (in cantitati industriale in cazul meu), fie ca e vreun eveniment zilnic (extrem de mega ultra important in ziua cu pricina, si extrem de stupid chiar a doua zi), fie orice alta tampenie insipida...

    Daaaar, absolut de fiecare data cand urmaresc SATC ( Sex and the City; serialul, nu porcariile alea de filme), imi da o pofta nebuna sa scriu. Si!.. puf, toate scuzele jalnice mentionate anterior dispar.

    Si, uita-ma la 2 noaptea scriind baliverne, alaturi de o tigare (cred ca abia a doua de saptamana asta) si cu un pahar rece de ceai la sticla (de altminteri, destul de bleah. dar, nah!, no alcohol for me, yet- kinda of rehab trimester). V-am zis ca-s baliverne.

    Revenind, am chef sa scriu. Am chef sa scriu pana de dimineata, numai tampenii, insa trebuie sa ma rezum la un simplu articol si la o complicata constanta, ce straina imi e. :))

    Inca ma gandesc la un titlu. Intre timp vreau sa afirm c-am primit azi un mesaj, pe un site destul de promiscuu, de la un copilas abia major. Imi spunea ca, mi-a rasfoit oleaca blogul si ca, se regaseste in articolele mele de pe vremea cand eram depresiv. Damn, nu am stiut daca sa il iau ca pe un compliment sau sa ma-nfior. Cand naiba a avut timp ca la 18 ani sa sufere deja de depresie si sa fie si atat de "afectat".

    Nu ma intelegeti gresit, insa eu la 18 ani inca eram un tocilar notoriu si ma vedeam facand o gramada de tampenii; dovezi mi-s anii 20. DAR, la 18 ani sa fii atat de posac, si amarat si trist si bla bla, asta chiar ma intristeaza.

    Nu vreau sa fac pe lupul moralist. dar am senzatia ca generatia mea chiar s-a bucurat de copilarie, si a prins la momentul potrivit 'boom'-ul muzical de la sfarsitul anilor '90 in Romania, si aparitia telefoanelor mobile, si scoaterea admiterii la facultate, si etc. Parca acum toti pustanii de 14-15 ani arata de 20 de ani, iar cei de 18-19 ani se vad asa de maturi si de 'incercati' de viata, de parca de la 25 de ani plus nu ar mai avea viata de trait.

    Ma simt bine cu varsta mea, ma simt bine pentru cum ma prezint la 30 de ani (mai am nevoie de ajustari pe ici-colo, dar v-am zis ca sunt extrem de lenes), si chiar daca nu mai am gandirea de la 18 ani tot pot admite ca ma distrez mai bine si ma bucur mult mai mult de viata decat generatia mea mai tanara cu cel putin o decada.

    Asa ca, incep sa ma intreb: cand generatia 18 ani a devenit generatia 30+?