Cand cuvintele nu-ti mai sunt inde-ajuns si punct.

     Am o serie de cuvinte/expresii pe care le folosesc numai in anumite situatii. Nu neaparat pentru ca numai situatiile in cauza merita folosirea lor, ci pentru ca uzanta lor reuseste sa imprime o rezolutie corecta. Si, cel mai important, isi fac "meseria": raman intiparite (va asigur - Flori mi le tot "reaminteste") ca niste cuvinte-cheie in mintea interlocutorilor. Ca sa nu credeti ca sunt super secretos, am sa va enumar cateva dintre ele: "whatever", "in fine", "te iubesc", "fiecare actiune are si o reactiune", etc. .

     Insa, din pacate, in ultima perioada mi-am dat seama c-am ajuns la varsta la care, poate ca aceste cuvinte-cheie ale mele nu neaparat ca si-au pierdut din coloratura, dar simt nevoia sa le insotesc cu niscaiva actiuni, aka fapte. Mi-am dat seama ca nu mai sunt dispus sa mai accept si sa mai livrez vorbe, fara ca sa le si demonstrez. Reciprocitate valabila.

    Acum cateva zile mi-am dat demisia, renuntand inainte de finalizarea preavizului, ceea ce nu imi sta in caracter (cel putin nu in caracterul meu din ultimii ani). Ma simt ciudat, pentru ca eu arareori imi incalc un cuvant dat. Cred ca una dintre cauze fiind nevoia mea sa respir aer curat si lenes de apartament, cauzat, se pare de stresul adunat si nerefulat ce si-a spus cuvantul. Totodata, unele cuvinte cheie au fost, un alt factor de decizie. Never mind, fuse si se duse. La propriu.

     Pe de alta parte, mi-am dat seama ca imi doresc mai mult decat niste batai pe umar, decat niste vorbe corecte spuse la momentul oportun. Vreau actiuni, reactii, training-uri, acces la infomatii si la evolutie, Sunt genul de om care se plictiseste facand acealeasi lucruri, ma frustrez. Si, cel mai grav, nu mai tind spre a fii cel mai bun, ci tind doar sa fiu.

     Asa ca, vreau actiune, vreau fapte, vreau sa rad, sa zambesc, sa zburd, sa citesc, sa invat, pe scurt ... sa exist ascensional. Cine nu ar vrea?

0 comentarii: